O nouă pârtie de schi va fi funcțională la Gura Humorului, în această iarnă

O nouă pârtie de schi va fi funcțională la Gura Humorului, în această iarnă
Publicat: 07/11/2013, 17:53
Actualizat: 02/03/2015, 20:14

O nouă pârtie de schi, pentru începători, va fi funcțională în această iarnă în stațiunea Gura Humorului, a declarat, joi, primarul Marius Ursaciuc, care a menționat că investiția a fost asigurată de la bugetul local din încasările obținute de la cealaltă pârtie, funcțională din 2010.

Primarul din Gura Humorului, Marius Ursaciuc, a declarat corespondentului MEDIAFAX că noua pârtie a fost necesară pentru a separa schiorii începători de cei avansați.

„Noua pârtie de schi este o pârtie ușoară, cu instalație de teleschi pe o lungime de 500 de metri și va fi înzăpezită prima”, a spus Ursaciuc.

El a precizat că investiția, de 98.000 de euro, aparține exclusiv Primăriei, banii reprezentând încasările de anul trecut din administrarea primei pârtii din stațiune, Șoimul I, care are un grad de dificultate ridicat.

Noua pârtie va avea punct de plecare comun cu prima pârtie, dar un alt traseu, spre podul Voroneț, și va fi dotată cu instalații de telescaun și teleschi.

„Noua pârtie este generatoare de venit și estimăm o creștere a încasărilor cu 40 la sută”, a spus Marius Ursaciuc.

El a mai declarat că se lucrează și la o a treia pârtie, cu o lungime de doi kilometri, tot din fonduri ale administrației locale, menționând că a preferat să finalizeze cu prioritate pârtia mai scurtă întrucât era necesară începătorilor.

Totodată, va fi amenajată o pârtie pentru sănii, cu o lungime de 400 de metri, a precizat primarul.

Marius Ursaciuc și-a exprimat încrederea că în această iarnă vor veni numeroși turiști la Gura Humorului, menționând că pentru Revelion sunt deja ocupate 85 la sută din locurile de cazare.

Prima pârtie din Gura Humorului a fost inaugurată în februarie 2010, fiind realizată printr-un proiect cu finanțare europeană de reabilitare și modernizare a zonei Ariniș din oraș, în valoare de 11 milioane de euro, ce mai cuprinde trei terenuri de sport, o piscină acoperită și o piscină în aer liber, un bazin de înot pentru copii, rețele de utilități în parc și un punct de informare turistică.

Pârtia de schi are o lungime de 1.478 de metri și o diferență de nivel de 283 de metri, cu o înclinare medie de 19,7 la sută, având o capacitate de primire optimă de 873 de schiori pe zi, fiind omologată ca medie-dificilă.

Pârtia este dotată cu cinci tunuri de zăpadă, o mașină de bătut zăpada, telescaun pe o lungime de 1.330 metri și instalație de iluminat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...